Așa cum nu există nuntă fără lăutari, tot așa nu există petrecere nupțială fără ceremonia aducerii și tăierii tortului și nici fără un aranjament variat de dulciuri apetisante. Sunt momentele-dulci supreme, savuroase și ingenios elaborate de către furnizorii-parteneri. Tortul mirilor este o creație unică, unde designul se împletește cu arta cofetăriei; iar un candy bar reușit, viu colorat și delicios completează atât meniul festiv, peisajul sălii, cât și energia invitaților.
Tortul este o „construcție” foarte specială. Fiți atenți nu doar la cât de spectaculos vreți să arate, ci și la cum se transportă și cum se taie.
Candy bar este un concept popular în cadrul evenimentelor și petrecerilor, în special la nunți, petreceri pentru copii, aniversări sau alte evenimente speciale. Acesta constă într-o masă sau un colț special amenajat cu o varietate de dulciuri, bomboane, prăjituri și alte delicii dulci, pentru ca invitații să se servească liber.
Un candy bar nu este doar despre gustări, ci și despre prezentarea estetică a acestora, făcând din acesta un punct focal decorativ al evenimentului, integrat în întregul concept.
Iată câteva exemple:
Candy Bar Clasic
Nu veți da greș cu o masă decorată cu o varietate de bomboane, ciocolată și fursecuri, aranjate în cutii și recipiente elegante!
Culorile folosite pot fi în ton cu tema evenimentului sau pot fi selecționate pentru a se potrivi cu paleta de culori preferată.
Candy Bar Vintage
În acest caz, utilizăm recipiente cu un aer vintage, precum cutii metalice vechi sau borcane din sticlă, pentru a crea o atmosferă retro.
Dulciurile pot include bomboane tradiționale și produse de cofetărie clasice.
Candy Bar Rustic
Folosim elemente rustice, cum ar fi lemnul sau sacii de iută, pentru a crea un „decor comestibil” simplu, dar atrăgător.
Putem adăuga bomboane cu alune, nuci sau fructe uscate pentru un plus de savoare și textură.
Candy Bar pentru Copii
În cazul petrecerilor pentru copii, folosim în general culori vii și integrăm personajele lor preferate pentru a crea un aspect atractiv. Bomboanele colorate, prăjiturile decorate și snacks-urile potrivite vârstei vor fi un succes garantat!
Candy Bar Elegant
Acest tip de aranjament include produse de cofetărie și patiserie sofisticate, cum ar fi mini eclere, macarons și tarte, alături de ciocolată fină. Propunem în general culori neutre și accente metalice, pentru a adăuga o notă de eleganță.
După cum puteți constata, aceasta este o modalitate delicioasă de a răsfăța invitații și de a adăuga o notă de distracție și rafinament evenimentelor voastre. Dacă v-am convins, contactați-ne!